Gradinaeden's Blog

Just another WordPress.com site


5 comentarii

Paseste in sanatatea divina

Decembrie 2010

de John Paul Jackson

Daca vrem sa experimentam vindecarea de la Dumnezeu in vietile noastre trebuie mai intai sa facem ceva ce este in acelasi timp si usor si dificil. Trebuie sa credem ca El ne poate vindeca.

De-a lungul timpului au fost multi oameni care au crezut ca este posibil sa umblam in sanatate divina. Smith Wigglesworth (1859 – 1947) a fost unul dintre acestia. El a inviat din morti cativa oameni si a fost cunoscut ca unul care are o incredibila putere de vindecare. Aceste lucruri ii crediteaza doctrina.

Cu toate acestea nu multi crestini i-au calcat pe urme pentru ca este nevoie de credinta ca sa umbli in aceasta zona. Trebuie sa credem ca am primit deja tot ce avem nevoie pentru a umbla in aceasta si nu trebuie doar sa credem ci sa si acceptam si sa traim in acest fel. Aceste lucruri nu sunt mereu usor de facut.

Credinta noastra este cea care ne elibereaza de puterea inamicului care cauta sa ne omoare si sa ne distruga si cu cat alegem mai repede sa acceptam acest lucru, usa inchisorii este deschisa. Credinta ne salveaza din tirania tiranului – suntem salvati de sub puterea diavolului. Daca insa nu credem ca putem fi salvati si daca nu actionam conform acestei credinte vom ramane in puscarie.

Cred ca Dumnezeu face foarte putin pentru noi daca nu credem si nu primim prin credinta mai intai. Daca noi nu acceptam ceea ce El ne ofera este foarte probabil sa nu vedem manifestarea in viata noastra. Credinta noastra in El ne da posibilitatea de a umbla in harul Lui si in ceea ce El ne-a pregatit.

Crezand in maretia lui Dumnezeu

Dumnezeu este maret si cea mai profunda forma a maretiei Lui o primim prin comunicarea Spirit-catre-spirit. Aceasta comunicare profunda nu se intampla in alt fel.

Multi dintre noi avem credinta ca Dumnezeu poate vindeca o raceala. Credem ca El poate vindeca o gripa si din cand in cand va vindeca si cancerul iar acest lucru este ciudat si minunat pentru noi. Dar putini dintre noi au credinta ca El va vindeca si „marile” probleme cum ar fi diformitatile. Ne este mult mai greu sa acceptam aceasta posibilitate. Cand ne rugam pentru oameni cu deformitati ar trebui sa ne asteptam ca acestia sa fie vindecati pentru ca Dumnezeu ne-a spus ca ii va vindeca (Isaia 53:5). Domnul Isus a fost batut pentru ca deformitatile oamenilor sa poata fi vindecate. Deja a fost platit pentru vindecare dar daca nu credem acest lucru nu vom primi.

 

A intelege ceea ce Dumnezeu deja a facut

Osea scrie „Oamenii mei sunt distrusi din lipsa de cunostinta” (Osea 4:6). Daca nu intelegem ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi nu putem primi in totalitate beneficiile. Putem fi vindecati daca nu credem ca Dumnezeu poate sau ca o va face? Probabil nu pentru ca a pasi in ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi necesita credinta. Vindecarea este ca si mantuirea. Cristos a murit pentru noi dar pana nu cerem sa fim mantuiti nu suntem. Mantuirea este acolo dar inca nu este a noastra, trebuie sa o cerem si o primim doar prin credinta.

Isus a venit ca sa distruga lucrul celui rau (1 Ioan 3:8), nu doar posesiunea demonica, boala ci orice lucrare care este contrara Imparatiei Lui. Ceea ce infrunti astazi este contrar Imparatiei? El deja ne-a eliberat din inchisoarea in care ne gasim. Aceasta este adevarat de fiecare data.

Calea a fost pregatita pentru noi dar ca sa intelegem acest adevar trebuie sa ne schimbam modul de gandire pentru ca inchisoarea nu este un loc fizic ci este mintea noastra. Atata timp cat credem ca vindecarea Domnului este limitata nu vom putea umbla in toata gloria Lui. Vindecarea ne va astepta la usa. Trebuie sa credem ca deja o avem si apoi sa o acceptam si sa o traim ca pe un adevar. Ia decizia de a pasi in vindecare chiar azi.

Sursa

 

Anunțuri


5 comentarii

Credinta este bazata pe cunostinta

2 Petru 1:2-4

Harul si pacea sa va fie inmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea care este in lume prin pofte.

Aceste versete spun ca toate lucrurile care tin de viata si evlavie ne sun date prin cunoasterea lui Dumnezeu. Credinta trebuie sa fie unul dintre aceste lucruri pentru ca Evrei 11:6 zice:

Si, fara credinta, este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.

Asadar credinta vine prin cunoasterea lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Romani 10:17 zice:

17. Astfel, credinta vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos.

Cantitatea de credinta in care traiesti este direct proportionala cu cunostinta revelata pe care o ai despre Dumnezeu prin cuvantul Lui.

Pentru multi oameni este dificil sa opereze in credinta. Acest lucre se intampla fie pentru ca nu au in ei adevarata cunostinta a cuvantului lui Dumnezeu fie pentru ca au lasat cuvantul sa adoarma si a fost inabusit de cunostinta din lume. Frica vine in urma cunostintei carnale asa cum credinta si toate lucrurile care tin de viata vin prin cunostinta dumnezeiasca. Cei mai multi dintre crestinii de azi (chiar si cei umpluti cu Duhul Sfant) sunt plini de cunostinta despre cum se opereaza in sistemul lui Satan dar sunt deficienti in cunostinta necesara pentru a prospera in sistemul lui Dumnezeu. Deci problema nu este credinta si mai degraba cunoasterea cuvantului.

Galateni 5:22-23

Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege.

Galateni 5:22 spune ca credinta face parte din roada Duhului. Ai vazut o planta care se chinuie sa faca fructe? Ai vazut o vita de vie care se plange despre cat de greu este sa produca struguri? Bineinteles ca nu! Este natura vitei de vie sa faca struguri. Daca via este protejata si ingrijita ea va produce automat struguri in afara de cazul in care este nehranita sau atacata din afara. La fel este si cu crestinii. Credinta va fi in mod automat produsul cunoasterii Cuvantului care este Isus. (Ioan 1:1, 15:1-7).
Problema este ca nu ramane in noi cunostinta cuvantului lui Dumnezeu sau ca, cunostinta carnala (cunostinta firii) a sufocat cuvantul lui Dumnezeu care era in noi. Nu poti servi la doi stapani (Matei 6:24). Un om cu mintea impartita este instabil in toate caile lui. El nu poate primi nimic de la Domnul (Iacov 1:7-8).

Matei 6:22 ne promite ca daca ochiul este sanatos vom fi plini de lumina. Aceasta inseamna ca daca toata atentia este indreptata catre Dumnezeu prin cuvantul Lui, atunci singurul lucru de care putem fi plini este Dumnezeu si ceea ce produce cuvantul Lui. Aceasta este o lege a Bibliei care este repetata in Romani 8:6:

Si umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este moarte, pe cand umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace.

Nu poti avea viata si pace fara cunoasterea lui Dumnezeu. Pe de alta parte, nu poti experimenta orice forma de moarte fara cunoasterea diavolului si a sistemului sau.

Cunostinta carnala in care gandim este poarta pe care o are Satan in viata noastra. Sunt convins ca unul dintre motivele pentru care primul om care a umblat pe acest pamant a ajuns sa traiasca pana la 969 ani este ca nu stia cum sa moara. El nu a avut nici familie pana ce a avut peste 300 de ani. El nu a stiut ca trebuie sa existe un sezon al gripei in fiecare an. I-au trebuit multi ani lui Satan ca sa perverteasca cunostinta care era in om astfel incat acesta sa accepte infrangerea. Multe dintre bataliile noastre ar putea fi evitate daca am fi suficient de intelepti in ceea ce priveste ceea ce este bun si simpli in ceea ce priveste ce este rau. (Romani 16:19)

Evrei 11:15 spune ca daca Avram ar fi avut in minte tara din care iesise ar fi putut fi tentat sa se intoarca in ea. Dar atata timp cat a refuzat sa se gandeasca la modul de gandire al lui Satan el nu a putut fi tentat sa se intoarca. Slava Domnului! Daca Avram a putut face asta putem si noi. 2 Corinteni 10:4-5 spune ca putem aduce fiecare gand in ascultare de Domnul Isus Cristos.

Dar atata timp cat mintea noastra este deja adancita in cunoasterea acestei lumi este imposibil sa renuntam la ea. Trebuie sa te gandesti la ceva. Romani 12:2 spune:

Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita.

Mintile noastre trebuie reinnoite iar acest lucru se face prin meditarea la cuvantul lui Dumnezeu asa cum este el revelat in cuvantul Lui.

Mintea este similara cu un calculator. Ea actioneaza in functie de cunostintele pe care le are. Daca ceea ce pui in ea este cunostinta carnala atunci tot ceea ce esti este carnal. Dar slava Domnului, te poti reprograma prin cuvantul Domnului.

Nu esti incapabil sa traiesti o viata de credinta. Ba din contra, daca esti nascut din nou, ti s-a dat deja credinta ca parte a roadei Duhului. Dar nu poti functiona in credinta daca nu sti ca o ai sau daca nu cunosti legile care guverneaza credinta.

Legea aerodinamicii functioneaza de la creatie dar omul nu a avut cunostinta de ea pana de curand.

Multi oameni au ras de ideea de a zbura asa cum multi ridiculizeaza mesajul credintei astazi. Ei obisnuiau sa zica: „Daca Dumnezeu intentiona pentru oameni ca ei sa zboare le-ar fi dat aripi”. Am vazut ca aceasta parere s-a dovedit a fi falsa. Nu Dumnezeu ne oprea in a zbura, ci ignoranta noastra in ceea ce priveste legea care guverneaza zborul.

Nu Dumnezeu este cel care nu ne da credinta, fiecare dintre noi are o masura de credinta. (Romani 12:3) dar oamenii lui Dumnezeu au pierit din cauza ca nu au avut cunostinta despre modul in care functioneaza credinta.

Oamenii nu au invatat cum sa zboare peste noapte. Au fost multe esecuri dar acum nimeni nu se mai indoieste ca legea aerodinamicii functioneaza. Nu vei invata legile credintei instantaneu si s-ar putea sa cazi de cateva ori inainte de a vedea ceea ce poate produce credinta. Dar legea credintei, care a creat tot, este de o mie de ori mai sigura decat legea aerodinamicii. Cunostinta lui Dumnezeu si cum lucreaza credinta este ascunsa pentru tine (nu de tine) in cuvantul Domnului. Citeste Efeseni 1:15-23 ca o rugaciune de primire a credintei. Crede ca ai primit si urmareste cum credinta incepe sa produca in viata ta.

Efeseni 1:15-23

De aceea si eu, de cand am auzit despre credinta in Domnul Isus care este in voi si despre dragostea voastra pentru toti sfintii, nu incetez sa aduc multumiri pentru voi, cand va pomenesc in rugaciunile mele. Si ma rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatal slavei, sa va dea un duh de intelepciune si de descoperire, in cunoasterea Lui, si sa va lumineze ochii inimii ca sa pricepeti care este nadejdea chemarii Lui, care este bogatia slavei mostenirii Lui in sfinti si care este fata de noi, credinciosii, nemarginita marime a puterii Sale, dupa lucrarea puterii tariei Lui, pe care a desfasurat-o in Hristos, prin faptul ca L-a inviat din morti si L-a pus sa sada la dreapta Sa, in locurile ceresti, mai presus de orice domnie, de orice stapanire, de orice putere, de orice dregatorie si de orice nume care se poate numi, nu numai in veacul acesta, ci si in cel viitor. El I-a pus totul sub picioare si L-a dat capetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinatatea Celui ce indeplineste totul in toti.

Andrew Wommack


2 comentarii

Trei întrebări despre ţepuşul lui Pavel

Extras din cartea VINDECÂND BOLNAVII de T.L. Osborn.

Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al lui Satan, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf.
De trei ori L-am rugat pe Domnul să mi-l ia.
Şi El mi-a zis: “Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine.
(2 Cor. 12:7-9)

Învăţătura larg răspândită că Dumnezeu este Autorul bolii şi că El vrea ca unii dintre cei mai credincioşi copii ai Săi să rămână bolnavi şi să-l glorifice dând dovadă de tărie şi răbdare, fără îndoială a dus la ideea că Pavel avea o boală pe care Dumnezeu a refuzat să o vindece.
Mii de oameni valoroşi au suferit inutil din cauza bolilor ani de zile, încredinţaţi că Îi fac plăcere lui Dumnezeu, presupunând că El i-a cerut lui Pavel să sufere de o anumită boală.
Pentru a înţelege acest lucru, să vedem ce spune Biblia despre „ţepuşul în carne” şi anume: 1) ce era „ţepuşul”, 2) ce trebuia să facă şi 3) de ce i-a fost trimis lui Pavel.

  1. Expresia „ţepuş în carne” a fost folosită în Vechiul şi în Noul Testament fără excepţie ca o ilustraţie. Niciodată în Biblie această figură de stil nu are sensul de boală. La fiecare menţionare în Biblie, se specifică foarte clar ce este „ţepuşul în carne”.
    În textele din Numeri 33:55 şi din Iosua 23:13, expresia „ţepuş în carne” se referă la canaaniţi, naţiunile păgâne din Canaan. În ambele cazuri, Biblia specifică clar că e vorba de persoane. Pavel spune ce anume era acest „ţepuş” – „un sol al lui Satan”. Cuvântul „sol” este traducerea termenului grecesc „angelos,” care înseamnă „înger, mesager.” În toate cele 181 de cazuri când se foloseşte cuvântul „angelos” se face referire la o persoană şi nu la un lucru.
  2. Pavel nu ne spune doar cine era „ţepuşul”, „un sol al lui Satan,” ci şi ce venise să facă: „să îl pălmuiască”. Urmăriţi întrebuinţarea cuvântului în Matei 26:67, Marcu 14:65, 1 Cor. 4:11, 1 Petru 2:20. În nici unul dintre aceste cazuri nu se referea la boală. Acest „mesager” a fost trimis să-l lovească, să-i dea lovitură după lovitură acestui om credincios al lui Dumnezeu. Scriptura nu menţionează boala în lista loviturilor din viaţa lui Pavel. Imediat după întoarcerea lui Pavel, Dumnezeu l-a trimis pe Anania la Pavel cu mesajul: „îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:16) care s-a materializat astfel:
    • iudeii s-au sfătuit să-l omoare (Fapte 9:23)
    • a fost împiedicat să li se alăture credincioşilor (Fapte 9:26)
    • împotrivire din partea diavolului (Fapte 13:6-13)
    • împotrivire din partea iudeilor care întărâtau mulţimea (Fapte 13:44-49)
    • izgonit din Antiohia (Fapte 13:50)
    • atacat de mulţime şi izgonit din Iconia (Fapte 14:1-5)
    • bătut şi întemniţat în Filipi (Fapte 16:12-40)
    • atacat de mulţime şi alungat din Berea (Fapte 17:10-14)
    • atacat în Corint (Fapte 18:1-23)
    • atacat în Efes (Fapte 19:23-41)
    • i s-au întins curse de către iudei (Fapte 20:3)
    • atacat de iudei, dus la judecată de cinci ori şi multe alte încercări

    În afara reproşurilor, lipsurilor, persecuţiilor şi pericolelor menţionate în 2 Cor. 12, în capitolul 6 din aceeaşi scrisoare, el menţionează bătăile, întemniţările, răscoalele, ocara, vorbirea de rău, fraţii mincinoşi. În capitolul 11 el spune: „De cinci ori am căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii înpustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte!” (2 Cor. 11:24-27)
    Cine dacă nu îngerul lui Satan poate fi responsabil pentru toate aceste suferinţe?

  3. De ce a fost trimis solul lui Satan să-l pălmuiască pe Pavel? Răspuns: „şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri…”.
    Cred că nu poţi pretinde că boala ta este un „ţepuş” ca cel al lui Pavel, decât dacă ai primit din abundenţă revelaţii pline de strălucire şi e nevoie să fii împiedicat să te umfli de mândrie. Dacă ceri „ţepuşul,” atunci trebuie să te supui întregii învăţături descoperite în toate celelalte versete despre „ţepuşul” lui Pavel; el s-a bucurat în tot ce a suferit din cauza mesagerului lui Satan, iar dacă el era bolnav şi tu suferi ca şi el din cauza bolii, de ce nu te bucuri de boala ta, în loc să încerci să scapi de ea? Daca cineva se mândreşte cu „ţepuşul” său, n-ar trebui să meargă la cel mai bun chirurg să i-l îndepărteze.

Ne vom îndrepta atenţia acum spre pasajele biblice considerate a fi demonstraţia faptului că „ţepuşul” lui Pavel era un fel de boală, folosind Concordanţa Exhaustivă a Dr. James Strong.

  • „Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele…De aceea simt plăcere în slăbiciuni… (2 Cor. 12:9-10)
    „Dimpotrivă, ştiţi că în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată”. (Gal. 4:13)
    „Eu însumi când am venit în mijlocul vostru am fost slab, fricos şi plin de cutremur”(1 Cor. 2:3)
    „… când este de faţă el însuşi este moale…” (2 Cor. 10:10)
    „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Cor. 12:9)
    Termenul grecesc tradus în româneşte „slăbiciune,” mai este utilizat de Pavel şi în Romani 8:26 „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite”. Este acelaşi cuvânt care apare şi în Evrei 11:34, când se vorbeşte despre prorocii care s-au întărit şi au devenit viteji puternici. În 2 Cor. 13:4 se vorbeşte despre răstignirea lui Cristos: „În adevăr El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu”.
    Aceste cuvinte traduse „neputinţă” şi „slăbiciune,” cu referire la viaţa lui Pavel nu înseamnă boală sau afecţiune a ochilor.
    În următoarele versete, cuvântul „slăbiciune” este în antiteză cu termenul „putere” sau „puternic,” fără a face aluzie la slăbiciunea datorată unei boli (Rom. 4:19, 8:3, 14:2, 21; 1 Cor. 8:9; 9:22, 15:43; 2 Cor. 13:4, Evr. 5:2, 7:28).
    Când Pavel vorbeşte despre slăbiciunea sa înaintea Bisericii, el îşi exprimă dependenţa totală de Duhul şi de puterea lui Dumnezeu, „pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea luiDumnezeu”.
  • „Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust faţă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu…”(Gal 4:14).
    Cuvântul „ispită” (care este interpretat ca însemnând un fel de boală) este tradus din acelaşi termen grecesc folosit atunci când se vorbeşte despre ispitirea lui Isus în pustiu de către Satan „După ce l-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme” (Luca 4:13). Acelaşi termen mai este utilizat şi de Domnul Isus atunci când le spune ucenicilor: „Rugaţi-vă ca să
    nu cădeţi în ispită” (Luca 22:40). În nici unul dintre aceste cazuri cuvântul „ispită” nu se referă la vreun fel de boală.
  • „Uitaţi-vă cu ce slove mari v-am scris cu însăşi mâna mea” (Gal 6:11).
    Ni s-a spus ca Pavel era aproape orb şi de aceea a trebuit să scrie cu litere mari, dar să luăm aminte la următoarele adevăruri:
    Mai întâi, cuvântul tradus în româneşte „slove” folosit de Pavel în textul anterior, provine din acelaşi termen grecesc întrebuinţat în 2 Cor. 3:6, unde tot el spune: „Destoinicia noastră vine de la Dumnezeu care ne-a făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţă” şi cu siguranţă nu se referă la literele alfabetului.
    În al doilea rând, cuvântul „mare” este tradus din limba greacă având sensul de cantitate, nu de dimensiune. O literă a alfabetului poate fi „mare” ca dimensiune, însă nu sub aspectul cantităţii.
    În al treilea rând, Pavel, fără îndoială, vorbeşte despre epistola sa ca fiind lungă, deoarece nu obişnuia să-şi scrie singur scrisorile.
  • „Căci vă mărturisesc ca, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat” (Gal 4:15).
    Se presupune că acest verset demonstrează că ochii lui Pavel erau atât de afectaţi de o boală orientală, încât oamenii erau gata să-i dea proprii lor ochi pentru a-i înlocui ochii săi bolnavi. Mi se pare o îngâmfare să-ţi bazezi presupunerea că Pavel avea o boală de ochi pe acest verset. Fără îndoială că expresia folosită de galateni exprima afecţiunea şi dragostea pentru slujirea lui Pavel.
    Examinând versetele biblice folosite pentru a demonstra că Pavel era bolnav şi că avea probleme cu ochii, vedem că e nevoie doar de câteva minute de gândire atentă şi de studiu pentru a descoperi că nu susţin deloc ceea ce se predică în mod tradiţional. Presupusa boală a lui Pavel ar contrazice adevărul biblic.

De meditat asupra ţepuşului lui Pavel

  1. Din moment ce vindecarea este un element esenţial al Evangheliei, cum e posibil ca Pavel sa se bucure de „o deplină binecuvântare de la Cristos” (Rom 15:29) şi să rămână bolnav? Nu face parte vindecarea din binecuvântarea Evangheliei?
  2. Daca Pavel era bolnav, cum puteau efesenii să creadă în astfel de „minuni nemaipomenite” de vindecare (Fapte 19:11-12)?
  3. Daca Pavel era bolnav, cum a fost posibil ca de la prima sa predică în Listra să se nască o astfel de credinţă în inima unui necredincios, olog din naştere (Fapte 14:8), încât să fie vindecat instantaneu într-un mod miraculos?
  4. Daca Pavel era bolnav, cum ar fi putut „să aducă neamurile la ascultare de El prin cuvânt şi prin faptă, prin puterea semnelor şi minunilor, prin puterea Duhului Sfânt” (Rom 15:18-19), când un pastor care pretinde astăzi că are un „ţepuş în carne” ca Pavel, este incapabil să slujească, fiind în pat, acasă sau la spital şi, rareori, dacă nu chiar niciodată, făcând semne şi minuni?
  5. Daca Pavel era bolnav, cum de, atunci când a predicat pe insula Malta pentru prima dată, tatăl lui Publius şi apoi „toţi ceilalţi bolnavi de pe insulă au venit şi au fost vindecaţi”? (Fapte 28:8-9)
  6. Din moment ce „ţepuşul” nu împiedica oamenii să aibă credinţă şi să fie vindecaţi în Efes, Malta, Listra şi aproape orice loc unde Pavel a predicat, de ce este folosit astăzi pentru a împiedica vindecarea fizică?
  7. În trecut „credinţa venea prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu,” în timp ce azi „credinţa pleacă, ne părăseşte prin auzirea cuvintelor predicatorului,” deoarece el ne spune că „Pavel a fost bolnav şi Dumnezeu nu a vrut să îl vindece, deşi s-a rugat de trei ori, deci poate că nu e voia Domnului să fii vindecat”. Acest argument ne obligă să renunţăm la toate făgăduinţele lui Dumnezeu de a-i vindeca pe TOŢI cei care cer, la toate promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu menite să ne sporească credinţa. Acest argument ne obligă să căutam o revelaţie specială a Duhului lui Dumnezeu pentru a stabili dacă Dumnezeu vrea sau nu să vindece fiecare caz în parte. N-are nici
    o logică! Nu e ciudat că cei care predică „ţepuşul” lui Pavel ca fiind o boală, le recomandă oamenilor să se supună operaţiilor sau tratamentelor medicale pentru a se vindeca, în loc să se roage până ce Dumnezeu le descoperă că nu e voia Lui să-i vindece, aşa cum pretind ei că Dumnezeu i-a revelat lui Pavel? Ca să nu se contrazică, ei ar trebui să le recomande oamenilor să se „bucure” în boala lor, aşa cum zic ei că a făcut Pavel, în loc să încerce să scape de „ţepuş”.
  8. Pavel nu a fost niciodată împiedicat în lucrarea lui de „ţepuş,” deoarece el mărturiseşte că „a lucrat mai mult decât toţi” (1 Cor. 15:10). N-ar avea sens ca un om bolnav să poată lucra mai mult decât toţi ceilalţi predicatori sănătoşi.
  9. Daca afirmaţia „Harul Meu îţi este de ajuns” însemna că Dumnezeu i-a zis lui Pavel să rămână bolnav, aşa cum predică mulţi astăzi, ar fi singurul caz în Biblie unde Dumnezeu i-ar spune unui om că El vrea ca acesta să rămână bolnav şi că El îi va da har pentru trupul său bolnav. Nicăieri în Scriptură nu se afirmă că Dumnezeu dă har trupului fizic. Harul lui Dumnezeu îi este dat doar omului dinăuntru care se înnoieşte zi de zi. Harul lui Dumnezeu este pentru „omul duhovnicesc,” iar „viaţa lui Isus se arată în trupul nostru muritor” (2 Cor. 4:11).
  10. Ţepuşul nu l-a împiedicat pe Pavel „să-şi încheie alergarea” şi totuşi mulţi dintre cei care învaţă că acest „ţepuş” era o boală şi ca urmare cred că boala lor este asemenea „ţepuşului” lui Pavel, sunt seceraţi la mijlocul vieţii şi lucrării lor.
  11. Lucrarea lui Pavel era plină de miracole, vindecări, semne şi minuni oriunde predica. Ce ciudat e că predicatorii ne spun că „ţepuşul” lui Pavel era ceva ce Pavel niciodată nu a afirmat că e şi apoi se folosesc de această presupunere chiar împotriva lucrării în care Pavel a excelat – miracolele de vindecare.
  12. Predicarea lui Pavel a dat naştere la credinţa pentru vindecare în cei care îl ascultau şi miracolele de vindecare erau ceva obişnuit pe tot parcursul lucrării sale. Cei care predică faptul că Pavel suferea de o boală pe care Dumnezeu nu a vrut să o vindece, arareori produc credinţa pentru vindecarea bolnavilor, lucru evidenţiat de faptul că miracolele sunt aproape inexistente în bisericile lor. Mulţi merg până într-acolo încât afirmă că zilele miracolelor au trecut.
  13. Pavel a spus că „n-a ascuns nimic din ce vă era de folos” (Fapte 20:20). Cei care nu predică adevărul că Dumnezeu a pregătit vindecarea opresc o binecuvântare folositoare bolnavilor.
  14. Pavel a zis „am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Cristos … să aduc neamurile la ascultare de El prin cuvânt şi prin faptă, prin puterea semnelor şi minunilor, prin puterea Duhului Sfânt” (Rom. 15:18-19). De vreme ce vindecarea este parte a Evangheliei, cei care nu predică vindecarea nu răspândesc cu prisosinţă Evanghelia şi nu aduc mulţi la ascultare de El, aşa cum a făcut Pavel.
  15. Nu este straniu, repet, cum de unii slujitori ai lui Dumnezeu pot ignora Biblia în ceea ce priveşte subiectul vindecării, punând în umbră:
    • Numele răscumpărător şi al legământului „Iehova-Rafa”?
    • Legământul de vindecare al lui Dumnezeu?
    • Învăţătura şi făgăduinţele de vindecare în Vechiul Testament?
    • Precedentele de vindecare stabilite pe tot parcursul Vechiului Testament?
    • Cuvintele, învăţătura, poruncile, promisiunile şi vindecările lui Cristos prin care El ne-a descoperit voia lui Dumnezeu pentru trupurile noastre?
    • Darurile de vindecare, credinţa şi minunile instituite în Biserică de Duhul Sfânt?
    • Porunca dată Bisericii de a-i unge cu untdelemn pe cei bolnavi?
    • Faptul că Cristos a purtat păcatele şi bolile noastre în locul nostru?
    • Faptul că Cristos, în vremea în care Se afla aici pe pământ i-a vindecat pe „toţi cei care s-au atins de El” şi că „Isus Cristos este acelaşi ieri, azi şi în veci”?
    • Faptul că mii de bolnavi au fost vindecaţi în mod miraculos de puterea lui Dumnezeu din vremea apostolilor până acum şi că în zilele noastre mii de oameni sunt vindecaţi de boli incurabile în aproape fiecare ţară din lume?

Sursa articolului


2 comentarii

Iosif Ton – clarificari

În urma anunțului meu că m-am asociat cu Mișcarea Străjerilor și a anunțului că sunt ”baptist carismatic”, s-a pornit o furtună de interpretări și de comentarii pe care nu intenționez să le comentez; în special nu doresc să calific eu ”spiritul” dezbaterii și nici limbajul folosit de unii dintre pastorii și teologii baptiști. Semnalez doar faptul că nebaptiștii se întreabă stupefiați: Ce au baptiștii de se sfâșie între ei în felul acesta?

În loc să mă angajez în a da replici, sau în a răspunde celor care s-au grăbit să mă desființeze într-un fel sau altul, voi căuta să-mi clarific poziția de baptist carismatic, în special pentru cei care mă iubesc și care de-a lungul anilor s-au hrănit cu predicile și cu cărțile mele și cărora li s-a creat în mod intenționat impresia că i-am trădat printr-o schimbare radicală de direcție.

Cuvântul ”carismatic” vine de la cuvântul grecesc harismata, folosit de apostolul Pavel în introducerea la discuția lui extinsă despre darurile Duhului Sfânt din 1 Corinteni 12-14:

”În ce privește darurile spirituale (harismata), nu voiesc, fraților, să fiți în necunoștință.” Ceea ce în traducerea română este redat prin două cuvinte, ”darurile spirituale”, sau ”darurile duhovnicești”, în originalul grec este un singur cuvânt: harismata. Pentru a-i ușura cititorului urmărirea argumentării mele, voi cita aici afirmațiile esențiale ale lui Pavel despre aceste ”daruri”, sau ”harisme”, sau ”carisme.”

”Și fiecăruia i se dă arătarea (manifestarea) Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoaștere, datorită aceluiași Duh: altuia, credința, prin același Duh; altuia, darul vindecărilor, prin același Duh; altuia, puterea să facă minuni, altuia proorocia; altuia deosebirea duhurilor, altuia felurite limbi; și altuia tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh; care dă fiecăruia în parte, cum voiește.” (1 Corinteni 12:7-11) Apoi, Pavel face câteva explicații:

”Și Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli; al doilea, prooroci; al treilea învățători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul vindecărilor, ajutorărilor, cârmuirilor și al vorbirii în felurite limbi.

”Oare toți sunt apostoli? Toți sunt prooroci? Toți sunt învățători? Toți sunt făcători de minuni? Toți au darul vindecărilor? Toți vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc?” (12: 28-30).

După ce, în continuare, Pavel ne arată că este o cale mai bună decât calea darurilor, adică dragostea (cap.13), în capitolul 14, apostolul discută pe larg două dintre aceste daruri: proorocia și vorbirea în limbi. Iată cum începe el această discuție:

”Urmăriți dragostea. Umblați și după darurile duhovnicești (harismata), dar mai ales să proorociți. Într-adevăr, cine vorbește în altă limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înțelege și cu duhul el spune taine. Cine proorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor spre zidire, sfătuire și mângăiere. Cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine însuși; dar cine proorocește zidește sufletește Biserica. Aș dori ca toți să vorbiți în limbi, dar mai ales să proorociți” (14:1-5).

După o serie lungă de explicații și reglementări de aplicare a acestor daruri în Biserică, Pavel concluzionează:

”Astfel, deci, fraților, râvniți (aspirați) după proorocire, fără să împiedicați vorbirea în limbi. Dar toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială” (14:39-40).

Problema din epoca modernă este creată de cei care au decis că o bună parte dintre darurile listate de Pavel au încetat să mai fie date îndată după terminarea scrierii Noului Testament.

Trebuie să spunem răspicat că nu există nici o indicație în textul Noului Testament că Duhul Sfânt nu mai dă aceste daruri de atunci încoace. Dimpotrivă, vom vedea care sunt argumentele din textul Noului Testament că aceste daruri nu s-a intenționat să fie date numai primei generații de creștini, apoi ele să înceteze, ci dimpotrivă.

Apostolul Pavel nu dă să se înțeleagă în nici un fel că aceste daruri vor înceta în cursul istoriei creștinismului. Singura lui preocupare este să reglementeze forma lor de manifestare!

Acum, după ce în secolul al 20-lea au apărut o enormă mulțime de creștini care cred că Duhul Sfânt dă și astăzi toate aceste daruri și care au căpătat numele de ”carismatici”, problema rămâne exact cea pe care a observat-o apostolul Pavel: nevoia de definire a formei de manifestare a acestor daruri. Să clarificăm deci: toți carismaticii cred că Duhul Sfânt împarte și astăzi toate darurile listate de Apostolul Pavel în 1 Corinteni 12. Ei se împart în diferite grupări, biserici și chiar culte, prin forma de manifestare a acestor daruri.

Trebuie să mai semnalăm un fenomen cu totul remarcabil. Cei ce acceptă să vină în mișcarea carismatică, adică să nu mai pună bariere Duhului Sfânt, să nu-L mai limiteze spunându-I ei ce daruri să dea și ce să nu dea, trăiesc o mare descătușare, o mare eliberare și o mare bucurie care se manifestă prin exuberanță, prin ridicarea mâinilor în adorare, și prin alte manifestări care pe cei înțepeniți în răceala clasică îi deranjează. Cei ”treziți” la realitatea puterii transformatoare a Duhului Sfânt și la realitatea acțiunilor Lui dumnezeiești, manifestate prin harismata, prin darurile spirituale miraculoase, ascultă ce zic psalmiștii:

”Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului. Slujiți Domnului cu bucurie; veniți cu veselie înaintea Lui… Intrați cu laude pe porțile Lui! Intrați cu cântări în curțile Lui!” (Psalmul 100:1-2,4).

”Lăudați pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă, cântați laudele Lui în adunarea credincioșilor Lui! Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor! Să laude Numele Lui cu jocuri (dansuri), să-L laude cu toba și cu harfa! (Psalmul 149: 1-3)

”Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul în Locașul Lui cel sfânt… Lăudați-L cu sunet de trâmbiță; lăudați-L cu alăuta și harfa! Lăudați-L cu timpane și cu jocuri (dansuri); lăudați-L cântând cu instrumente cu coarde și cu cavalul. Lăudați-L cu chivale zângănitoare. Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul!” (Psalmul 150: 1-6).

Evreii, într-adevăr, și astăzi dansează un fel de horă în sinagogile lor, cu niște cântări exuberante și cu o bucurie debordantă. Unii din mișcarea carismatică au împrumutat de la evrei acest fel de manifestare, pe când unii de la noi au repulsie față de astfel de manifestări de bucurie și preferă să stea înțepeniți în băncile lor și să cânte cântări adormitoare și de foarte multe ori triste.

Acesta este unul dintre multele exemple care ar putea fi date cu privire la forma de manifestare în casa Domnului și în orice adunări ale copiilor lui Dumnezeu. Adăugați la aceasta felul de muzică folosit de unii și de alții. Și altele.

Voi căuta acum să mergem mai în adâncime. Pentru aceasta, ne vom îndrepta acum atenția spre învățăturile Domnului nostru Isus Cristos.

Prin toată învățătura Lui, Domnul Isus ne înfățișează situația din lume ca pe două împărății în conflict. Pe Diavolul, El îl numește ”stăpânitorul lumii acesteia” și pe Sine se înfățișează ca pe cel ce năvălește în casa celui tare ca să-i jefuiască bunurile, adică să-i zmulgă pe oameni de sub stăpânirea lui. Domnul Isus își definește propria moarte ca acțiunea prin care face ”răscumpărare pentru mulți.” Răscumpărarea era acțiunea de cumpărare pentru eliberare a unui sclav. Dar acțiunea Domnului Isus pentru eliberarea oamenilor din sclavia Diavolului nu se limitează nicidecum la cruce, ci începe prin predicarea Împărăției lui Dumnezeu, prin vindecări și prin scoateri de demoni.

Astfel, predicarea Împărăției lui Dumnezeu este sămânța care cade într-o inimă bună, care o înțelege și care o cultivă cu răbdare până aduce rod, care este asemănarea cu Dumnezeu și cu Fiul Său și, deasemenea, multiplicarea (treizeci, șaizeci, o sută). Dar scoaterea demonilor face parte din aceeași luptă dintre cele două împărății. ”Dacă eu scot demonii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:28). Deasemenea, bolile pot fi cauzate de stăpânire demonică: femeia gârbovă de spate ”era stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputință” și Domnul Isus explică că pe femeia aceasta ”Satan o ținea legată de optsprezece ani” și că ea ”trebuia dezlegată de legătura aceasta” (Luca 13: 10-16). Domnul Isus arată legătura dintre boala fizică și dominația păcatului atunci când I se aduce un paralitic pe targă și El începe vindecarea lui prin declarația. ”Îndrăznește, fiule! Păcatele tale sunt iertate.” (Mat. 9:2)

Prin urmare, în lupta Lui împotriva împărăției lui Satan, Domnul Isus face trei lucruri: predică Împărăția lui Dumnezeu (le explică oamenilor ce înseamnă să ieși de sub puterea lui Satan, să intri sub stăpânirea lui Dumnezeu și cum să trăiești ca să rămâi sub această stăpânire), scoate din oameni demonii și le vindecă bolile. Dar acum urmează un fapt de o importanță crucială: Domnul Isus dă exact aceste trei însăcinări și celor 12 apostoli când îi trimite în misiune: ”Pe drum, predicați și ziceți: “Împărăția cerurilor este aproape!” Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățați pe leproși, scoateți afară demonii. Fără plată ați primit, fără plată să dați” (Matei 10: 6-7), dar mai înainte ni se spune că ”le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate și să vindece orice fel de boală și orice fel de neputință” (v.1) Aceeași poruncă le-o dă și celor 70 de ucenici când îi trimite și pe ei în misiune: ”În orice cetate veți intra și unde vă vor primi, să mâncați ce vi se va pune înainte; să vindecați pe bolnavii care vor fi acolo și să le ziceți: ”Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.” (Luca 10: 9-10). Aceștia din urmă s-au întors cu mare bucurie zicând: ”Doamne, chiar și demonii ne sunt supuși în Numele Tău”. După ce Domnul le atrage atenția că motivul pentru cea mai mare bucurie este faptul că numele lor este scris în ceruri, Domnul Isus le explică ce a făcut El cu ei: ”Iată că v-am dat putere ca să călcați peste șerpi și peste scorpioni și peste toată puterea vrăjmașului; și nimeni nu vă va putea vătăma”. Dar mai presus de toate, Domnul Isus le spune că acțiunea lor a fost o biruință cosmică împotriva lui Satan: ”L-am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer!” (Luca 10:17-24).

Prin urmare, Domnul Isus ne înfățișează două împărății în conflict, ni se înfățișează pe Sine ca Cel care a pornit războiul împotriva împărăției lui Satan și pentru aducerea oamenilor în Împărăția lui Dumnezeu, prin predicarea Împărăției Lui, prin vindecări și prin scoateri de demoni, dar vedem apoi că El îi trimite pe toți ucenicii care au făcut școala Lui să se angajeze în aceeași luptă, cu aceleași obiective și cu aceeași putere.

Întrebarea crucială pentru noi astăzi este aceasta: Misiunea aceasta dată ucenicilor și autoritatea și puterea date lor s-au limitat la ucenicii din prima generație? Oare ele nu s-au dat și generațiilor de creștini de după apostoli?

Eu cred că S-au dat tuturor ucenicilor lui Isus din toate generațiile care urmau să vină, până la sfârșitul istoriei. Un prim indiciu în acest sens este rugăciunea Domnului Isus la încheierea propriei Sale misiuni:

”Dar acum, Eu vin la Tine; și spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume pentru ca ei să aibă bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău; și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. Ei nu sunt din lume, așa cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume… Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin Cuvântul lor” (Ioan 17: 13-20).

Să adăugăm la acestea ceea ce le spune Domnul Isus ucenicilor în seara când li s-a arătat prima dată după înviere:

”Isus le-a zis din nou: ”Pace vouă! Cum M-a trimis pe mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi!” După aceste cuvinte, a suflat peste ei și le-a zis: ”Luați Duh Sfânt! Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate; și celor ce le veți ținea, vor fi ținute” (Ioan 20: 21-23).

Paralela între modul în care L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume și modul în care îi trimite Fiul lui Dumnezeu pe ucenicii Săi în lume, cu câteva zile înainte de plecarea Lui la cer, este clară: El îi trimite cu aceleași însărcinări și cu aceeași autoritate și putere care le vine din Duhul Sfânt, exact așa cum și Lui și ucenicilor le vine din Duhul Sfânt! Este evident că această însărcinare dată ucenicilor ne este dată și nouă.

A spune că nu este așa, deoarece, imediat după ce apostolii au terminat de scris Noul Testament, Duhul Sfânt a decis să nu mai dea darurile sau puterile miraculoase credincioșilor, ar însemna că Domnul Isus a început o luptă între Împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan, i-a angajat și pe ucenicii Săi în ea, dar apoi a zis:

”Ne oprimn aici. Este prea primejdios să vă dau aceste însărcinări și aceste puteri, deoarece unii abuzează de ele. Mai bine oprim războiul! Mai bine concentrați-vă numai pe rostul morții Mele ca fiind doar ca să vă aduc în cer. Propovăduiți numai credința în moartea Mea ca fiind cheia pentru a veni în cer și nu vă mai implicați în lupta cu demonii, în vindecarea bolnavilor și în alte manifestări ale puterii Duhului Sfânt!”

Studiați cu atenție tot ce am scris mai sus și alte afirmații ale Domnului Isus pe această temă, și veți vedea că ceea ce am scris eu în paragraful de mai sus – ca pe o imaginație – este o foarte bună reprezentare a poziției cesaționiștilor.

Dar, să-i lăsăm pe ei în pace (dacă o au) și să ne uităm la implicațiile faptului că Domnul Isus ne trimite în războiul contra lui Satan și a îngerilor lui.El ne trimite cu aceleași trei obiective pe care le-a avut El Însuși: Să predicăm despre Împărăția lui Dumnezeu, să alungăm demonii și să-i vindecăm pe oameni.

Toată învățătura Domnului Isus a fost despre un singur subiect: Împărăția lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toată învățătura Domnului Isus și toate poruncile Lui trebuie să fie în centrul atenției noastre: să le trăim noi înșine și să-i învățăm și pe alții să le trăiască. Să ținem cont de ce ne-a spus El, că numai cei ce au învățăturile Lui și trăiesc după ele vor moșteni Împărăția cerurilor și numai în aceia vin să locuiască și Duhul Sfânt, și Domnul Isus și Dumnezeu Tatăl (Ioan 14: 15-24 și 15:1-14).

Să ținem deasemenea cont de faptul că poți profeții în Numele lui, poți scoate demoni în Numele lui și poți face alte minuni în Numele lui (vindecări, etc.), dar dacă n-ai trăit după învățătura Lui, adică ai trăit în păcate, în corupție, El îți va spune : ”Niciodată nu v-am cunoscut” (Mat. 7: 21-26).

Dincolo de aceste precizări cu caracter de fundație, trebuie să credem că El ne trimite în lume ca soldați în armata Lui împotriva Diavolului și a demonilor lui și ne înzestrează cu darurile miraculoase ale Duhului Sfânt care ne sunt absolut necesare în această luptă.

Dincolo de acestea urmează întrebarea crucială de astăzi: Ce forme va lua această luptă? În ce fel vom exercita aceste daruri, sau puteri miraculoase? De aici, de la aceste întrebări, urmează uluitoarea varietate pe care o vedem în mișcarea de trezire.

Vom încerca să răspundem la aceste întrebări într-un alt material pe această temă. Dar subliniem că acestea sunt probleme de forma de manifestare, de care am vorbit mai la început.

Să redefinim situația. A fi carismatic înseamnă a crede că Domnul Isus n-a abandonat războiul împotriva împărăției lui Satan după o primă generație și Duhul Sfânt n-a încetat să-i echipeze pe credincioși cu darurile miraculoase necesare pentru această luptă. În războiul acesta sunt și aberații și exagerări și greșeli de învățătură. Dar acestea nu pot fi atribuite tuturor carismaticilor. Unii fac tocmai lucrul acesta. De îndată ce te declari carismatic, caută în internet și îți atribuie toate aberațiile altor carismatici și toate greșelile lor de doctrină, de învățătură, de mod de viață. Lucrul acesta este o nedreptate și ”nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta!” (1 Corinteni 6:9).

Preluat de pe www.strajerii.ro