Gradinaeden's Blog

Just another WordPress.com site


2 comentarii

Iosif Ton – clarificari

În urma anunțului meu că m-am asociat cu Mișcarea Străjerilor și a anunțului că sunt ”baptist carismatic”, s-a pornit o furtună de interpretări și de comentarii pe care nu intenționez să le comentez; în special nu doresc să calific eu ”spiritul” dezbaterii și nici limbajul folosit de unii dintre pastorii și teologii baptiști. Semnalez doar faptul că nebaptiștii se întreabă stupefiați: Ce au baptiștii de se sfâșie între ei în felul acesta?

În loc să mă angajez în a da replici, sau în a răspunde celor care s-au grăbit să mă desființeze într-un fel sau altul, voi căuta să-mi clarific poziția de baptist carismatic, în special pentru cei care mă iubesc și care de-a lungul anilor s-au hrănit cu predicile și cu cărțile mele și cărora li s-a creat în mod intenționat impresia că i-am trădat printr-o schimbare radicală de direcție.

Cuvântul ”carismatic” vine de la cuvântul grecesc harismata, folosit de apostolul Pavel în introducerea la discuția lui extinsă despre darurile Duhului Sfânt din 1 Corinteni 12-14:

”În ce privește darurile spirituale (harismata), nu voiesc, fraților, să fiți în necunoștință.” Ceea ce în traducerea română este redat prin două cuvinte, ”darurile spirituale”, sau ”darurile duhovnicești”, în originalul grec este un singur cuvânt: harismata. Pentru a-i ușura cititorului urmărirea argumentării mele, voi cita aici afirmațiile esențiale ale lui Pavel despre aceste ”daruri”, sau ”harisme”, sau ”carisme.”

”Și fiecăruia i se dă arătarea (manifestarea) Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoaștere, datorită aceluiași Duh: altuia, credința, prin același Duh; altuia, darul vindecărilor, prin același Duh; altuia, puterea să facă minuni, altuia proorocia; altuia deosebirea duhurilor, altuia felurite limbi; și altuia tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh; care dă fiecăruia în parte, cum voiește.” (1 Corinteni 12:7-11) Apoi, Pavel face câteva explicații:

”Și Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli; al doilea, prooroci; al treilea învățători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul vindecărilor, ajutorărilor, cârmuirilor și al vorbirii în felurite limbi.

”Oare toți sunt apostoli? Toți sunt prooroci? Toți sunt învățători? Toți sunt făcători de minuni? Toți au darul vindecărilor? Toți vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc?” (12: 28-30).

După ce, în continuare, Pavel ne arată că este o cale mai bună decât calea darurilor, adică dragostea (cap.13), în capitolul 14, apostolul discută pe larg două dintre aceste daruri: proorocia și vorbirea în limbi. Iată cum începe el această discuție:

”Urmăriți dragostea. Umblați și după darurile duhovnicești (harismata), dar mai ales să proorociți. Într-adevăr, cine vorbește în altă limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înțelege și cu duhul el spune taine. Cine proorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor spre zidire, sfătuire și mângăiere. Cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine însuși; dar cine proorocește zidește sufletește Biserica. Aș dori ca toți să vorbiți în limbi, dar mai ales să proorociți” (14:1-5).

După o serie lungă de explicații și reglementări de aplicare a acestor daruri în Biserică, Pavel concluzionează:

”Astfel, deci, fraților, râvniți (aspirați) după proorocire, fără să împiedicați vorbirea în limbi. Dar toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială” (14:39-40).

Problema din epoca modernă este creată de cei care au decis că o bună parte dintre darurile listate de Pavel au încetat să mai fie date îndată după terminarea scrierii Noului Testament.

Trebuie să spunem răspicat că nu există nici o indicație în textul Noului Testament că Duhul Sfânt nu mai dă aceste daruri de atunci încoace. Dimpotrivă, vom vedea care sunt argumentele din textul Noului Testament că aceste daruri nu s-a intenționat să fie date numai primei generații de creștini, apoi ele să înceteze, ci dimpotrivă.

Apostolul Pavel nu dă să se înțeleagă în nici un fel că aceste daruri vor înceta în cursul istoriei creștinismului. Singura lui preocupare este să reglementeze forma lor de manifestare!

Acum, după ce în secolul al 20-lea au apărut o enormă mulțime de creștini care cred că Duhul Sfânt dă și astăzi toate aceste daruri și care au căpătat numele de ”carismatici”, problema rămâne exact cea pe care a observat-o apostolul Pavel: nevoia de definire a formei de manifestare a acestor daruri. Să clarificăm deci: toți carismaticii cred că Duhul Sfânt împarte și astăzi toate darurile listate de Apostolul Pavel în 1 Corinteni 12. Ei se împart în diferite grupări, biserici și chiar culte, prin forma de manifestare a acestor daruri.

Trebuie să mai semnalăm un fenomen cu totul remarcabil. Cei ce acceptă să vină în mișcarea carismatică, adică să nu mai pună bariere Duhului Sfânt, să nu-L mai limiteze spunându-I ei ce daruri să dea și ce să nu dea, trăiesc o mare descătușare, o mare eliberare și o mare bucurie care se manifestă prin exuberanță, prin ridicarea mâinilor în adorare, și prin alte manifestări care pe cei înțepeniți în răceala clasică îi deranjează. Cei ”treziți” la realitatea puterii transformatoare a Duhului Sfânt și la realitatea acțiunilor Lui dumnezeiești, manifestate prin harismata, prin darurile spirituale miraculoase, ascultă ce zic psalmiștii:

”Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului. Slujiți Domnului cu bucurie; veniți cu veselie înaintea Lui… Intrați cu laude pe porțile Lui! Intrați cu cântări în curțile Lui!” (Psalmul 100:1-2,4).

”Lăudați pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă, cântați laudele Lui în adunarea credincioșilor Lui! Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor! Să laude Numele Lui cu jocuri (dansuri), să-L laude cu toba și cu harfa! (Psalmul 149: 1-3)

”Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul în Locașul Lui cel sfânt… Lăudați-L cu sunet de trâmbiță; lăudați-L cu alăuta și harfa! Lăudați-L cu timpane și cu jocuri (dansuri); lăudați-L cântând cu instrumente cu coarde și cu cavalul. Lăudați-L cu chivale zângănitoare. Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul!” (Psalmul 150: 1-6).

Evreii, într-adevăr, și astăzi dansează un fel de horă în sinagogile lor, cu niște cântări exuberante și cu o bucurie debordantă. Unii din mișcarea carismatică au împrumutat de la evrei acest fel de manifestare, pe când unii de la noi au repulsie față de astfel de manifestări de bucurie și preferă să stea înțepeniți în băncile lor și să cânte cântări adormitoare și de foarte multe ori triste.

Acesta este unul dintre multele exemple care ar putea fi date cu privire la forma de manifestare în casa Domnului și în orice adunări ale copiilor lui Dumnezeu. Adăugați la aceasta felul de muzică folosit de unii și de alții. Și altele.

Voi căuta acum să mergem mai în adâncime. Pentru aceasta, ne vom îndrepta acum atenția spre învățăturile Domnului nostru Isus Cristos.

Prin toată învățătura Lui, Domnul Isus ne înfățișează situația din lume ca pe două împărății în conflict. Pe Diavolul, El îl numește ”stăpânitorul lumii acesteia” și pe Sine se înfățișează ca pe cel ce năvălește în casa celui tare ca să-i jefuiască bunurile, adică să-i zmulgă pe oameni de sub stăpânirea lui. Domnul Isus își definește propria moarte ca acțiunea prin care face ”răscumpărare pentru mulți.” Răscumpărarea era acțiunea de cumpărare pentru eliberare a unui sclav. Dar acțiunea Domnului Isus pentru eliberarea oamenilor din sclavia Diavolului nu se limitează nicidecum la cruce, ci începe prin predicarea Împărăției lui Dumnezeu, prin vindecări și prin scoateri de demoni.

Astfel, predicarea Împărăției lui Dumnezeu este sămânța care cade într-o inimă bună, care o înțelege și care o cultivă cu răbdare până aduce rod, care este asemănarea cu Dumnezeu și cu Fiul Său și, deasemenea, multiplicarea (treizeci, șaizeci, o sută). Dar scoaterea demonilor face parte din aceeași luptă dintre cele două împărății. ”Dacă eu scot demonii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:28). Deasemenea, bolile pot fi cauzate de stăpânire demonică: femeia gârbovă de spate ”era stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputință” și Domnul Isus explică că pe femeia aceasta ”Satan o ținea legată de optsprezece ani” și că ea ”trebuia dezlegată de legătura aceasta” (Luca 13: 10-16). Domnul Isus arată legătura dintre boala fizică și dominația păcatului atunci când I se aduce un paralitic pe targă și El începe vindecarea lui prin declarația. ”Îndrăznește, fiule! Păcatele tale sunt iertate.” (Mat. 9:2)

Prin urmare, în lupta Lui împotriva împărăției lui Satan, Domnul Isus face trei lucruri: predică Împărăția lui Dumnezeu (le explică oamenilor ce înseamnă să ieși de sub puterea lui Satan, să intri sub stăpânirea lui Dumnezeu și cum să trăiești ca să rămâi sub această stăpânire), scoate din oameni demonii și le vindecă bolile. Dar acum urmează un fapt de o importanță crucială: Domnul Isus dă exact aceste trei însăcinări și celor 12 apostoli când îi trimite în misiune: ”Pe drum, predicați și ziceți: “Împărăția cerurilor este aproape!” Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățați pe leproși, scoateți afară demonii. Fără plată ați primit, fără plată să dați” (Matei 10: 6-7), dar mai înainte ni se spune că ”le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate și să vindece orice fel de boală și orice fel de neputință” (v.1) Aceeași poruncă le-o dă și celor 70 de ucenici când îi trimite și pe ei în misiune: ”În orice cetate veți intra și unde vă vor primi, să mâncați ce vi se va pune înainte; să vindecați pe bolnavii care vor fi acolo și să le ziceți: ”Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.” (Luca 10: 9-10). Aceștia din urmă s-au întors cu mare bucurie zicând: ”Doamne, chiar și demonii ne sunt supuși în Numele Tău”. După ce Domnul le atrage atenția că motivul pentru cea mai mare bucurie este faptul că numele lor este scris în ceruri, Domnul Isus le explică ce a făcut El cu ei: ”Iată că v-am dat putere ca să călcați peste șerpi și peste scorpioni și peste toată puterea vrăjmașului; și nimeni nu vă va putea vătăma”. Dar mai presus de toate, Domnul Isus le spune că acțiunea lor a fost o biruință cosmică împotriva lui Satan: ”L-am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer!” (Luca 10:17-24).

Prin urmare, Domnul Isus ne înfățișează două împărății în conflict, ni se înfățișează pe Sine ca Cel care a pornit războiul împotriva împărăției lui Satan și pentru aducerea oamenilor în Împărăția lui Dumnezeu, prin predicarea Împărăției Lui, prin vindecări și prin scoateri de demoni, dar vedem apoi că El îi trimite pe toți ucenicii care au făcut școala Lui să se angajeze în aceeași luptă, cu aceleași obiective și cu aceeași putere.

Întrebarea crucială pentru noi astăzi este aceasta: Misiunea aceasta dată ucenicilor și autoritatea și puterea date lor s-au limitat la ucenicii din prima generație? Oare ele nu s-au dat și generațiilor de creștini de după apostoli?

Eu cred că S-au dat tuturor ucenicilor lui Isus din toate generațiile care urmau să vină, până la sfârșitul istoriei. Un prim indiciu în acest sens este rugăciunea Domnului Isus la încheierea propriei Sale misiuni:

”Dar acum, Eu vin la Tine; și spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume pentru ca ei să aibă bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău; și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. Ei nu sunt din lume, așa cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume… Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin Cuvântul lor” (Ioan 17: 13-20).

Să adăugăm la acestea ceea ce le spune Domnul Isus ucenicilor în seara când li s-a arătat prima dată după înviere:

”Isus le-a zis din nou: ”Pace vouă! Cum M-a trimis pe mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi!” După aceste cuvinte, a suflat peste ei și le-a zis: ”Luați Duh Sfânt! Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate; și celor ce le veți ținea, vor fi ținute” (Ioan 20: 21-23).

Paralela între modul în care L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume și modul în care îi trimite Fiul lui Dumnezeu pe ucenicii Săi în lume, cu câteva zile înainte de plecarea Lui la cer, este clară: El îi trimite cu aceleași însărcinări și cu aceeași autoritate și putere care le vine din Duhul Sfânt, exact așa cum și Lui și ucenicilor le vine din Duhul Sfânt! Este evident că această însărcinare dată ucenicilor ne este dată și nouă.

A spune că nu este așa, deoarece, imediat după ce apostolii au terminat de scris Noul Testament, Duhul Sfânt a decis să nu mai dea darurile sau puterile miraculoase credincioșilor, ar însemna că Domnul Isus a început o luptă între Împărăția lui Dumnezeu și împărăția lui Satan, i-a angajat și pe ucenicii Săi în ea, dar apoi a zis:

”Ne oprimn aici. Este prea primejdios să vă dau aceste însărcinări și aceste puteri, deoarece unii abuzează de ele. Mai bine oprim războiul! Mai bine concentrați-vă numai pe rostul morții Mele ca fiind doar ca să vă aduc în cer. Propovăduiți numai credința în moartea Mea ca fiind cheia pentru a veni în cer și nu vă mai implicați în lupta cu demonii, în vindecarea bolnavilor și în alte manifestări ale puterii Duhului Sfânt!”

Studiați cu atenție tot ce am scris mai sus și alte afirmații ale Domnului Isus pe această temă, și veți vedea că ceea ce am scris eu în paragraful de mai sus – ca pe o imaginație – este o foarte bună reprezentare a poziției cesaționiștilor.

Dar, să-i lăsăm pe ei în pace (dacă o au) și să ne uităm la implicațiile faptului că Domnul Isus ne trimite în războiul contra lui Satan și a îngerilor lui.El ne trimite cu aceleași trei obiective pe care le-a avut El Însuși: Să predicăm despre Împărăția lui Dumnezeu, să alungăm demonii și să-i vindecăm pe oameni.

Toată învățătura Domnului Isus a fost despre un singur subiect: Împărăția lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toată învățătura Domnului Isus și toate poruncile Lui trebuie să fie în centrul atenției noastre: să le trăim noi înșine și să-i învățăm și pe alții să le trăiască. Să ținem cont de ce ne-a spus El, că numai cei ce au învățăturile Lui și trăiesc după ele vor moșteni Împărăția cerurilor și numai în aceia vin să locuiască și Duhul Sfânt, și Domnul Isus și Dumnezeu Tatăl (Ioan 14: 15-24 și 15:1-14).

Să ținem deasemenea cont de faptul că poți profeții în Numele lui, poți scoate demoni în Numele lui și poți face alte minuni în Numele lui (vindecări, etc.), dar dacă n-ai trăit după învățătura Lui, adică ai trăit în păcate, în corupție, El îți va spune : ”Niciodată nu v-am cunoscut” (Mat. 7: 21-26).

Dincolo de aceste precizări cu caracter de fundație, trebuie să credem că El ne trimite în lume ca soldați în armata Lui împotriva Diavolului și a demonilor lui și ne înzestrează cu darurile miraculoase ale Duhului Sfânt care ne sunt absolut necesare în această luptă.

Dincolo de acestea urmează întrebarea crucială de astăzi: Ce forme va lua această luptă? În ce fel vom exercita aceste daruri, sau puteri miraculoase? De aici, de la aceste întrebări, urmează uluitoarea varietate pe care o vedem în mișcarea de trezire.

Vom încerca să răspundem la aceste întrebări într-un alt material pe această temă. Dar subliniem că acestea sunt probleme de forma de manifestare, de care am vorbit mai la început.

Să redefinim situația. A fi carismatic înseamnă a crede că Domnul Isus n-a abandonat războiul împotriva împărăției lui Satan după o primă generație și Duhul Sfânt n-a încetat să-i echipeze pe credincioși cu darurile miraculoase necesare pentru această luptă. În războiul acesta sunt și aberații și exagerări și greșeli de învățătură. Dar acestea nu pot fi atribuite tuturor carismaticilor. Unii fac tocmai lucrul acesta. De îndată ce te declari carismatic, caută în internet și îți atribuie toate aberațiile altor carismatici și toate greșelile lor de doctrină, de învățătură, de mod de viață. Lucrul acesta este o nedreptate și ”nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta!” (1 Corinteni 6:9).

Preluat de pe www.strajerii.ro

 


Un comentariu

Harul: Puterea Evangheliei

Multi oameni din toata lumea care se declara crestini nu au auzit niciodata adevarata Evanghelie. Ei cred despre crestinism ca nu e nimic mai mult decat un set de reguli diferit, inlocuind regulile crestine de genul „ce sa faci, ce sa nu faci” cu cele ale altor religii. Ei continua sa creada ca trebuie sa castige drumul catre Dumnezeu si apoi sa faca tot ce le sta in putinta pentru a merita mantuirea. Aceasta nu este adevarata Evanghelie.

A-L accepta pe Isus ca si Mantuitor cu credinta ca acum va trebui sa traiesti dupa un anumit set de reguli, sau sa schimbi un set de reguli cu altul, nu este vestea buna. De ce? Pentru ca asta inseamna ca inca te bazezi pe ceea ce faci tu si iti garantez ca diavolul se va asigura ca sti ca ceea ce reusesti sa faci nu este suficient de bine. El este cel care acuza (Apocalipsa 12:10). Adevarul care face ca Evanghelia sa fie „aproape prea buna ca sa fie adevarata” este acela ca suntem acceptati de Dumnezeu prin ceea ce Isus a facut pentru noi. Revelatia asupra harului lui Dumnezeu te va elibera de o mentalitate a faptelor pe care trebuie sa le faci si te va duce catre o incredere si dependenta totala fata de Dumnezeu. Mantuirea se bazeaza pe credinciosia lui Dumnezeu, nu a noastra! Aceasta este baza pentru a mentine o relatie stransa cu Dumnezeu si pentru a primi toate beneficiile care vin o data cu mantuirea.

Romani 1:16-17

Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede: intai a iudeului, apoi a grecului; deoarece in ea este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: „Cel neprihanit va trai prin credinta.”

Epistola catre Romani ne spune ca Evanghelia este puterea lui Dumnezeu. Aceasta produce viata lui Dumnezeu in oameni. Cuvantul Evanghelie a devenit astazi un termen religios care a pierdut mult din ceea ce inseamna. Multi asociaza Evanghelia cu ceva ce are legatura cu religia, in mod specific cu religia crestina dar „evanghelie” inseamna „veste buna”. Cuvantul grec „euaggelion”, care a fost tradus cu „evanghelie” in 74 versete din Noul Testament, era foarte rar in alte scrieri. El a mai fost gasit de doua ori in manuscrise extra-biblice. Aceasta deoarece acest cuvant nu inseamna doar „vestea buna” ci o mai buna descriere este „vestea aproape prea buna ca sa fie adevarata”.

In cea mai mare parte, cultura crestina de astazi asociaza Evanghelia cu aceste propozitii: „Esti un pacatos. Daca nu te pocaiesti vei ajunge in Iad.”. Aceste propozitii sunt adevarate. Exista un Rai si un Iad, exista Dumnezeu si exista diavolul si vei ajunge in Iad daca nu te pocaiesti si nu primesti mantuirea, dar chiar daca toate acestea sunt adevarate aceasta nu este o veste buna. Nu este Evanghelia. In realitate este complet diferit de ceea ce Apostolul Pavel ne invata. Romani 2:4 spune ca bunatatea lui Dumnezeu este cea care ne conduce la pocainta, nu judecata si condamnarea. Despre aceasta invata Pavel si asta este vestea buna.

Evanghelia este direct asociata cu harul lui Dumnezeu. Acesta este singurul mod in care putem obtine iertarea pacatelor, prin har, nu prin sfintenia noastra sau prin faptele noastre bune. Dumnezeu nu ia oamenii „buni” si ii mantuieste, El ii considera neprihaniti pe cei pacatosi (Rom. 4:5). Aceata produce multe probleme celor ce sunt religiosi. Ei zic, „Stai asa! Cred ca trebuie sa faci asta si aia ca sa fii sfant.”. Religia – falsa religie, conceptele oamenilor – invata ca neprihanirea in fata lui Dumnezeu si primirea binecuvantarilor Lui se obtin prin bunatatea noastra si prin faptele pe care le facem. Invatatorii religiosi spun: ” Trebuie sa vii la biserica, trebuie sa citesti Biblia, sa te rogi mult, etc. Apoi, daca faci aceste lucruri asa cum trebuie, Dumnezeu te va asculta.” Aceste lucruri sunt anti-Evanghelie! Sunt impotriva „vestii bune” a harului lui Dumnezeu pentru ca pune povara mantuirii pe spatele nostru – si nu o poti purta. Nimeni nu se poate mantui singur.

Aceasta este pe scurt falsa Evanghelie pe care cei religiosi o predica astazi. Ei poate ca vorbesc despre Dumnezeu Tatal, despre Isus care este Mantuitorul lumii care a murit pentru pacatele noastre dar la baza este o alta Evanghelie care nu este o veste buna deloc.

Galateni 1

7. Nu doar ca este o alta Evanghelie; dar sunt unii oameni care va tulbura si voiesc sa rastoarne Evanghelia lui Hristos.

Evanghelia nu consta doar in credinta in mantuire ci consta si in intelegerea modului in care aceasta mantuire este obtinuta. “Daca te porti cum trebuie si faci fapte bune atunci vei fi bun”. Acesta nu este adevaratul mesaj al Evangheliei. Uite ce spune Pavel cand s-a adresat prima oara efesenilor: Faptele Apostolilor 20 24. Dar eu nu tin numaidecat la viata mea, ca si cum mi-ar fi scumpa, ci vreau numai sa-mi sfarsesc cu bucurie calea si slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca sa vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte Pavel spune ca vesteste vestea buna a harului lui Dumnezeu. Vestea buna – sau Evanghelia – este harul lui Dumnezeu.

Pana si cuvantul mantuire nu este inteles corect. Cestinii spun ca mantuirea inseamna ca pacatele iti sunt iertate. Este adevarat ca exista un moment cand treci de la moarte la viata si cand iti sunt iertate pacatele dar asta nu este tot ceea ce inseamna mantuirea. Este o definitie incompleta. Mantuirea nu se limiteaza la experienta initiala a nasterii din nou. „Sozo”, cuvantul grec tradus prin cuvantul „mantuire” inseamna mai mult decat iertarea de pacate. Acest cuvant inseamna si vindecare, eliberare si prosperitate. Este un cuvant care insumeaza tot ceea ce Isus ne ofera prin moartea, ingroparea si invierea Sa.

Iacov 5:14-15 arata cel mai bine cum mantuirea include si vindecarea si iertarea pacatelor:

Este vreunul printre voi bolnav? Sa cheme pe prezbiterii bisericii; si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn in Numele Domnului. Rugaciunea facuta cu credinta va mantui pe cel bolnav, si Domnul il va insanatosi; si, daca a facut pacate, ii vor fi iertate.

Mantuirea este un pachet de beneficii si totul este obtinut prin harul lui Dumnezeu, nu prin faptele noastre. Satan va incerca mereu sa ne insele. El este cel care vrea ca noi sa credem ca putem castiga ceva de la Dumnezeu. El este cel care ne face sa ne indoim de faptul ca este voia lui Dumnezeu de a ne binecuvanta si din pacate biserica sustine aceasta idee.

Multi crestini intreaba „De ce nu sunt vindecat? Am postit, m-am rugat, am citit Biblia. Ma duc la biserica si dau zeciuiala. Fac tot ce pot mai bine. Ce cere de la mine Dumnezeu?”. Cand vorbesc astfel ei tocmai si-au raspuns. Ei nu se uita la ceea ce Isus a facut ci se uita la ceea ce fac ei iar asta duce mereu la esec. Cei mai multi oameni cred ca Dumnezeu ii ajuta proportional cu ceea ce fac ei. Aceasta este o eroare pe care Pavel o combate in Epistola catre Romani. Cand Pavel spune ca nu ii este rusine cu Evanghelia, el de fapt spune ca nu ii este rusine sa spuna oamenilor despre bunatatea, harul si mila Domnului.

Dumnezeu ne iubeste in ciuda a ceea ce suntem si a ceea ce am facut. Ei, asta chiar ca este o veste buna! Oamenii religiosi ai vremii considerau ca este teribil sa spui asa ceva. Ei credeau ca ceea ce spune Pavel este o erezie. Oamenii trebuiau sa se raporteze la Dumnezeu bazanduse pe cat de rau le parea cu ceea ce faceau. Din punctul lor de vedere Dumnezeu nu era multumit de ei si de ceea ce faceau si ei erau doar niste viermi in ochii Domnului. Suna familiar?

La suprafata pare o atitudine de smerenie. In realitate, aceasta teorie face ca relatia omului cu Dumnezeu sa depinda de om. „Uite ce am facut pentru Dumnezeul meu, ce sfant am fost si cat de mult m-am negat pe mine”. Aceasta este o metoda de a te apropia de Dumnezeu centrata pe sine, o metoda independenta care nu aduce nici o roada in viata omului. Oamenii religiosi vor sa fie siguri ca ceilalti stiu cat sunt de pacatosi si ca vor ajunge in Iad. Adevarul este insa ca oamenii stiu cat sunt de pacatosi.

Romani 1:18-19

Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor care inabusa adevarul in nelegiuirea lor. Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu.

Mania lui Dumnezeu este cunoscuta intuitiv de fiecare persoana. Fiecare om stie ca Dumnezeu este manios pe pacat si nelegiuire. Astfel ca atunci cand cineva intreaba „daca spun oamenilor despre bunatatea lui Dumnezeu ce ii va face sa inteleaga ca sunt pacatosi care au nevoie de mantuire?” Pavel spune ca oamenii deja stiu asta. In inima lor oamenii deja stiu ca sunt pacatosi si ca au nevoie sa fie mantuiti. Este posibil sa fie nevoie sa li se explice ce inseamna aceste lucruri dar nu prin condamnare si restrictii religioase de genul ce trebuie facut si ce nu. Pavel a spus ca nu acesta este modul de abordare.

Modul de abordare este Evanghelia, vestea aproape prea buna pentru a fi adevarata. Este mantuirea prin har cea care il face pe om sa primeasca iertarea de pacate, vindecarea trupului, eliberarea de sub asuprirea lui Satan si altele. Nu e nevoie sa convingem oamenii ca sunt pacatosi ci trebuie sa le aratam calea de iesire. Aceasta este Evanghelia!

Andrew Wommack

Sursa: http://www.awmi.net/extra/article/