Gradinaeden's Blog

Just another WordPress.com site

Dumnezeu deja a facut totul

6 comentarii

In 23 Martie 1968 am avut o intalnire miraculoasa cu Domnul care mi-a schimbat viata pentru totdeauna. Dintr-o data am primit “cunostinta revelatoare” pe care inca incerc sa o inteleg si sa o transmit celorlalti astazi. Aceasta cunostinta nu a venit prin canale normale, prin studiu sau educatie, Duhul lui Dumnezeu mi-a dat-o intr-un mod supranatural.

Cand am ajuns inima la inima cu Domnul, am cunoscut unele lucruri despre El, intr-un mod intuitiv. Una dintre acele revelatii a devenit un fundament pentru ceea ce Dumnezeu a implinit ulterior in viata mea, si este unul dintre cele mai importante adevaruri ale Evangheliei.

Este intelegerea ca Dumnezeu deja Si-a facut partea. Cand Isus a strigat “S-a terminat” (Ioan 19:30), El chiar asta a vrut sa spuna. Lucrarea Lui pe pamant s-a facut. Ispasirea a fost completa. El ne-a furnizat tot ceea ce noi vreodata vom avea nevoie.  Nu noi Il asteptam pe El sa ne dea, ci El ne asteapta pe noi sa primim.

Cartea Efeseni este scrisa din perspectiva a ceva ce deja este al nostru in Hristos. Incepe in Efeseni 1:3 spunand: “Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvantat cu tot felul de binecuvantari duhovnicesti, in locurile ceresti, in Hristos”  Tot felul de binecuvantari de care tu vreodata poti avea nevoie sau dorinte de la Dumnezeu – acestea nu sunt lucruri pentru care trebuie sa te lupti, ci ceva ce tu deja ai. Dumnezeu a facut aprovizionarea inainte ca tu sa ai vreo nevoie. Este doar o chestiune simpla de a primi ceea ce Dumnezeu deja a dat.

Beneficiul intelegerii si asumarii acestui adevar este enorm. Aceasta ucide legalismul si mentalitatea bazata pe realizari si performanta, si ia o povara imensa de pe tine. Cum te poti indoi ca Dumnezeu iti va da ceva, daca El deja ti-a datCand Jamie si cu mine am pastorit prima data o biserica mica din Seagoville, Texas in 1973, nici macar nu am avut o Biblie completa. Cea pe care o aveam, si pe care o luasem cu mine in Vietnam era uzata, si lipseau carti intregi din ea. A avea credinta pentru o noua Biblie nu era o obtiune ci o necesitate.

Trebuia sa incep sa vad rezultate. Daca nu puteam sa ma incred in Dumnezeu pentru 20 $ ca sa-mi cumpar o Biblie, cum as fi putut sa ma incred in El pentru a predica oamenilor despre lucruri vesnice? Diavolul a stiut cat de important era acest lucru pentru mine si s-a luptat cu mine. Au durat luni de zile pana am ajuns sa am destui bani ca sa cumpar acea Biblie. In acea perioada nu treceau 10 minute fara sa am de a face ganduri de necredinta. Diavolul imi spunea: “Niciodata nu o sa o ai. Ce fel de om a lui Dumnezeu esti? Nici macar nu ai o Biblie intreaga. Cum poti sa te rogi pentru oameni sa fie mantuiti si vindecati cand nu te poti ruga sa primesti o Biblie noua?”. Lupta a fost intensa

A venit ziua cand am avut acei bani. Mi-am cumparat o Biblie noua, mi-am scris numele pe ea, si am iesit afara din magazin cu o noua Biblie sub brat. Am castigat! Si stiti ceva? Instantaneu, indoielile mele au disparut. M-am luptat constant cu gandurile negative timp de luni de zile, dar cand am avut Biblia, nu m-am mai indoit ca as putea-o avea.

Probabil te gandesti :”Bineinteles ca nu te-ai mai indoit, din moment ce ai avut-o. Asta ar fi o nebunie”. Tocmai asta e. Te-ai rugat vreodata ca sa fi vindecat si apoi in urmatoarele ganduri sa te intrebi daca intr-adevar ai fost vindecat? Aceasta este pentru ca tu nu ai vazut vindecarea ca pe ceva ce deja s-a realizat, ci ca pe ceva ce trebuie sa se realizeze.

1 Petru 2:24 spune:  “Prin ranile Lui ati fost vindecati”

Este deja realizat. Este de fapt incorect sa ne rugam pentru vindecare. In loc de asta, ar trebui doar sa primim vindecarea pe care Domnul deja a realizat-o. Exista o diferenta intre a ne lupta sa fim vindecati si a ne lupta pentru ca deja am fost vindecati. Diferenta este aceeasi ca diferenta dintre succes si esec.

In Efeseni 2:8 Pavel spune: “Prin har ati fost mantuiti, prin credinta, si aceasta nu vine de la voi”.  Noi nu suntem mantuiti doar prin har, sau doar prin credinta, suntem salvati prin combinatia acestor doua. De fapt, credinta nu este o credinta biblica daca nu este folosita pentru a primi ceea ce Dumnezeu a facut deja pentru noi (ceea ce Dumnezeu ne-a furnizat deja) prin har. Harul este ceea ce Dumnezeu deja a facut pentru noi, independent de orice merit din partea noastra. Daca harul este legat de faptele noastre bune, atunci acesta nu mai este adevaratul har. Dumnezeu prin har, deja ne-a asigurat tot ce noi vreodata vom avea novoie.

Credinta noastra nu il misca pe Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu a fost deja miscat de harul Lui, atunci credinta noastra nu poate sa Il miste. Credinta pur si simplu ia ceea ce Dumnezeu deja a realizat (asigurat) prin har. Daca El deja a furnizat totul pentru nevoile noastre prin harul Sau, atunci credinta este doar raspunsul nostru pozitiv la ceea ce Dumnezeu deja a facut – nu ceva ce noi facem sa Il determinam pe Dumnezeu san e raspunda.

E nevoie de o revelatie de la Duhul Sfant sa faca aceste adevaruri sa devina vii inlauntrul tau. Multi oameni nu le pot apuca pentru ca sunt blocati in cele cinci simturi. Daca nu pot sa vada, daca nu pot sa guste, sa miroase, sa atinga sau sa auda, nu cred ca aceste lucruri exista. Daca cineva le spune ca ei deja sunt vindecati, isi verifica corpurile cu cele cinci simturi, si daca nu se simt vindecati, ei spun ca nu sunt vindecati.

Sunt multe lucruri care exista si nu le putem percepe cu simturile noastre fizice. De exemplu, exista semnale (unde) de televiziune peste tot unde te afli chiar acum. Nu le poti vedea sau auzi, dar ele exista. Tot ce trebuie sa faci este sa deschizi televizorul si sa il conectezi la acel semnal, si apoi vei auzi si vedea ca ele exista. Semnalul nu apare cand tu dai drumul la televizor, el deja a existat inainte ca tu sa faci asta. Atunci ai inceput tu sa primesti. La fel, Domnul ne-a binecuvantat cu TOATE lucrurile. Viata ta s-ar putea sa nu reflecte acest lucru, dar asta nu este din cauza ca Domnul nu ti-a dat, ci este din cauza ca tu nu ai primit.

Daca televizorul tau dintr-o data nu mai merge, ce faci? Suni imediat la compania de televiziune si soliciti sa isi repare transmitatorul? Nu cred! Prima data verifici televizorul tau. Desi in lumea spirituala, crestinii de cele mai multe ori merg la Domnul si Ii cer sa-si repare transmitatorul in loc sa Il roage sa lucreze la receptoarele lor. Daca ei nu vad o manifestare instanta a vindecarii, automat presupun ca Dumnezeu nu i-a vindecat. Rareori iau in calcul ca poate receptorul lor este cel cu probleme.

Daniel s-a rugat doua rugaciuni in Daniel 9 si 10. el a vazut un raspuns la prima rugaciune in timp ce se ruga, in aproximativ 3 minute. Dar in capitolul 10, i-au trebuit 3 saptamani inainte sa vada  un raspuns la rugaciunea lui. Unii oameni ar putea gandi “De ce Dumnezeu i-a raspuns la prima rugaciune in 3 minute si la a doua in 3 saptamani?”

Raspunsul la aceasta rugaciune este ca Dumnezeu nu i-a raspuns la prima rugaciune in 3 minute si la a doua in 3 saptamani. El a raspuns la amandoua pe loc. In Daniel 9:23, ingerul Gavril, ii spune lui Daniel, ca la inceputul rugaciunii sale, Domnul i-a dat o porunca sa mearga sa ii explice raspunsul. Cu toate acestea lui Gavril, i-a luat aproximativ 3 minute sa ajunga acolo.

Apoi in capitolul 10, mesagerul care a venit la Daniel, ii spune ca din prima zi in care Daniel s-a rugat, Domnul l-a trimis, dar a fost impiedicat de o putere demonica timp de trei saptamani.

Nu Dumnezeu a fost diferit in aceste intamplari! El a raspuns la ambele rugaciuni instant, dar ceea ce Domnul a comandat in lumea spirituala, a fost impiedicat sa se manifeste in lumea fizica. Dar a fost dat. Adevarul este ca Domnul deja a furnizat tot ce noi vreodata o sa avem nevoie, dar proviziile Sale sunt in lumea spirituala. „Dumnezeu este duh, si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar” (Ioan 4:24)

Dumnezeu se misca pe taramul spiritual. Daca vedem sau nu manifestat in lumea fizica ceea ce El a facut in lumea spirituala, aceasta nu depinde de El care da, ci mai degraba de noi care primim.

Ceea ce face diferenta este opozitia diavolului. Noi de fapt, ii dam diavolului prea mult credit. Unii oameni cred ca diavolul niciodata nu esueaza in atacurile sale. Ei nu sunt siguri in ce priveste credinciosia lui Dumnezeu, dar sunt absolut convinsi ca diavolul este credincios suta la suta actiunilor sale.

Oricum, diavolul o da in bara tot timpul. Uneori manifestarile fizice a ceea ce Dumnezeu deja a facut vin cu putin efort. Alteori nu trebuie acest efort, nu pentru ca Dumnezeu s-a schimbat, ci pentru ca diavolul uneori nu este pe faza. Alte ori, exista o opozitie demonica majora care impiedica manifestarea  a ceea ce Dumnezeu a poruncit.

Trebuie sa stim ca Dumnezeu intotdeauna si-a facut partea si ca orice intarziere in manifestarea vizibila a ceea ce a facut,, nu este vina Lui. Aceasta ne tine in credinta. Amintiti-va ca credinta este raspunsul pozitiv la ceea ce Dumnezeu deja a facut prin har.

Aceasta ne conduce la razboi spiritual. Este un punct fierbinte in trupul lui Hristos, dar dupa parerea mea, razboiul spiritual este cea mai abuziva invatatura in biserica de astazi. Este adevarat ca fiecare dintre noi este implicat in razboi spiritual. Nu putem opri batalia, negand aceasta realitate- eventual aceasta atitudine, ne garanteaza ca vom pierde batalia. Singura putere a lui Satan este minciuna (inselatoria). El nu are nici putere nici autoritate fizica, exceptand cea pe care noi i-o dam cand imbratisam minciunile lui.

Aceasta este o afirmatie radicala, contrara total invataturilor populare despre razboiul spiritual. Exista multi care declara ca puterile demonice ii tin pe oameni in legaturi si ca singura cale de reusita este mijlocirea, ruperea acesteor puteri, si eliberarea oamenilor. Aceasta nu este ceea ce ne invata Cuvantul lui Dumnezeu. Biblia spune: “veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi” (Ioan 8:32)

Cunoasterea adevarului este ceea ce ii elibereaza pe oameni, nu legarea diavolului in rugaciune. Nu exista nici un model scriptural pentru razboiul spiritual in felul in care este invatat astazi. Nici Isus nici apostolii nu au trimis echipe de razboinici in rugaciune in orase ca sa pregateasca atmosfera spirituala. Niciodata nu i-au motivat pe credinciosi sa isi petreaca vietile legand puterile demonice. Aceasta este unul dintre cele mai controversate subiecte si nu am timp acum sa vorbesc despre el in acest articol, articol in care am mers in adancimile invataturii “Deja ai”

Daca nu experimentezi abundenta pe care sti ca Domnul o vrea pentru tine, atunci iti garantez ca revelatia de care ai nevoie este aceasta. Acest tip de invatatura este ceea ce ai nevoie sa citesti si sa asculti din nou si din nou inainte sa devina un adevar revelat pentru tine.

Andrew Wommack

Sursa: http://www.awmi.net/extra/article/

6 thoughts on “Dumnezeu deja a facut totul

  1. Buna ziua,

    Aveti un comentariu la mine pe blog. Din nefericire nu sustin astfel de schimburi de link.
    Ce pot face pt promovarea b.logului dvs. este sa postati un articol in sectiunea Avizier, unde va fi aprobat instantaneu:

    http://alaxandra.wordpress.com/avizier-2/

  2. „s-a terminat!” adica ne lasa acum pe noi pe pamant mici dumnezei cu „putere si autoritate”? asta mi se pare ca reiese din ce am citit. ca noi putem face totul, ca avem totul, ca primim totul, etc. ca cristos si-ar fi terminat misiunea pe cruce, si c-ar fi durat vreo 3 ani, nu?
    de ce se intampla ce se intampla in jurul nostru? dezastre naturale, foamete, boli, etc. ca n-am stiut noi intra in „posesia” a ce ne-a dat dumnzeu (ce ne-a dat?) si nu ca asa scrie biblia ca trebuie sa fie?
    de ce aceste „adevaruri” nu s-au revelat mai de mult sau de la inceput? s-a desteptat brusc acest Andrew Wommack tocmai dupa 2000 de ani, cand vremea este aproape si cand se vor scula multi invatatori mincinosi care sa amageasca pana si pe cei alesi?

  3. „Acest Andrew Wommack” nu este un prooroc mincionos. Este un om care are o misiune ce rezista de aproape 40 de ani. Are un post de televiziune, a scris nenumarate carti, misiunea lui este prezenta pe fiecare continent, are un colegiu biblic, este un om cu o viata exemplara si cu lucrari asa cum vezi in Biblie: vindecari, oameni care inviaza din morti. Ce anume reprosezi acestui om de il faci prooroc mincinos? Faptul ca nu iti place tie ce invatatura are? Tot in Biblie spune ca in vremurile din urma oamenii isi vor pune invatatori dupa placul lor…

    Ce adevar ti se pare ca nu a fost revelat de la inceput? Acest om isi expune invatatura bazata pe Biblie. Daca ti se pare ca greseste si daca esti crestin poti sa ii combati invatatura cu versete din Biblie nu cu pareri lumesti si argumente pe care le foloseste orice om care nu il cunoaste pe Dumnezeu.

    In Biblie scrie cum trebuie sa fie biserica, cum trebuie sa fie crestinii si avem ca exemplu biserica primara. De ce nu se mai intampla ceea ce trebuie decat cu rare exceptii? Nu scrie nicaieri in Biblie ca in vremurile din urma biserica nu isi va mai face treaba.

    Matei 7
    15. Paziti-va de prorocii mincinosi! Ei vin la voi imbracati in haine de oi, dar pe dinauntru sunt niste lupi rapitori.
    16. Ii veti cunoaste dupa roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?
    17. Tot asa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rau face roade rele.
    18. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rau nu poate face roade bune.
    19. Orice pom care nu face roade bune este taiat si aruncat in foc.
    20. Asa ca, dupa roadele lor ii veti cunoaste.

  4. Am adaugat in blogroll linkul dvs.
    Mult har si inspiratie cu blogul!

  5. Pentru Elior….
    Mult timp in urma ma intrebam si eu cum de oare Dumnezeu ingaduie sa se intample atatea nenorociri, foamete, boli pe pamant ? Dar am aflat cum si de atunci nu ma mai indoiesc ca El vrea doar bine sa se intample pe pamant.
    Atunci cand Adam si Eva au pacatuit le-a dat dreptul diavolului sa fie stapanitorul acestei lumi in care traim, si el e in controlul acestei lumi ( noi crednciosii nu facem parte din aceasta lume, de aceea lumea ne uraste si ne va ura ) Diavolul a venit ca sa fure, ucida, si vrea sa inseala daca e posibil chiar si pe cei alesi.
    Voia Lui Dumnezeu e buna, placuta si desavarsita. Doreste fericirea omului, dar uite noi avem libera alegere sa decidem cum vrem sa o avem.
    Mi-a placut acest articol, am sa-l recomand si altora. Este prima data cand am intrat aici. Ramaneti binecuvantati si proclamati adevarul si mai departe .
    fiti binecuvatati in Numele lui Isus.

  6. alex. Imi place …Dumnezeu are binecuvintari oferite si pbinecuvintari promise …Pentru cele oferite nu trebuie sa ne rugam ci trebuie sa le primim prin credinta si sa spunem ..Multumesc In numele Lui Isus..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s